La ceas de seară

Fumez țigară după țigară și mă gândesc că situația în care mă aflu acum e responsabilitatea mea în întregime. Dacă-mi depuneam actele la timp aveam și acum un loc de muncă. Dacă aveam curajul să profit de oportunitățile care mi-au ieșit în cale în ultimul an aveam și acum loc de muncă. Oamenii pleacă din viața mea pe bandă rulantă, unde se duc aiba știe. Eu mă uit la ei cum pleacă și nu fac nimic pentru a-i opri. 

Ce am învățat în ultimii ani? Puțină italiană și atât. Problemele mele de memorie fac învățatul greu. Cum citesc ceva, cum uit. A fost o perioadă faină în viața mea, o perioadă când am stat lângă oameni și mi-am revenit din punct de vedere psihologic și cam atât. Am avut bani să trăiesc cum îmi place. Din păcate această perioadă s-a terminat. Mă văd în situația unui nou început și nu știu la cine să apelez, nu am la cine să apelez iar notificările primite de la Facebook nu mă ajută cu nimic. De intrat în panică voi intra când mi se vor termina banii pe care i-am strâns în tot acest timp. Să-mi fac o analiză personală SWOT? Bine. Îmi fac. Puncte tari: creativitate, cunoașterea limbii engleze la nivel avansat, cunoștințe de bază de SQL și de editare de fotografii, etica muncii la locul ei. Puncte slabe: lipsa oportunităților de carieră în Iași, toate locurile bune se dau prin cunoștințe. Oportunități: implementarea în comunitate a ideilor pe care le am pentru a-mi spori notorietatea. Amenințări: șomajul de lungă durată și lipsa prietenilor. 

În mare sunt unemployable și-mi este greu să mă imaginez într-un loc de muncă stabil. Am scris că nu mi-e frică să mor de foame, cred că până la urmă voi muri de foame dacă nu voi învăța niște aptitudini care se cer pe piața muncii. Nu am bani să mă reîntorc pe băncile școlii. Încerc să nu mă las pradă gândurilor defetiste dar când nu ai sprijin e greu să faci acest lucru. 

Voi continua să scriu. Blogul e printre puținele lucruri bune din viața mea. Și poate mă voi gândi la soluții. Poate într-una din zilele acestea voi câștiga la loterie și cursul vieții mele se va schimba. M-am săturat să mă gândesc că totul va fi bine când nimeni nu-mi întinde o mână de ajutor. Toți stau pe felia lor, fiecare e ocupat să-și rezolve probleme proprii. Deși am în cap, n-am și în buzunar. Să schimb orașul nu am cum, să mă angajez pe un post de suport e în afara sferei mele de cunoștințe. Sunt depășit de vremuri și stau să mi se întâmple încă un miracol. 

Influencer nu am cum să fiu, om de call-center nu am cum să fiu, mă văd pe post de web content specialist deși nimeni nu-mi dă vreo șansă. Mi-am făcut-o cu mâna mea, asta doare cel mai tare. De sperat e greu, de mișcat și făcut valuri e și mai greu. 

Bag picioarele. Speranța tocmai a murit în cazul meu.