Și ies eu cu fetele așa. Și începem să discutăm despre masculi și despre sex. Și cum vorbeam noi așa una dintre ele mă întreabă "Cum reziști fără prieten?". Eu tac ca peștele. Să mă apuc să-i zic că nu am nevoie de mascul, indiferent de cele scrise în fișa mea psihologică? Să-i detaliez relațiile pe care le-am avut? Să-i explic că mă simt mai bine fără ieșiri penibile în oraș și declarații searbăde și gândul că aș putea fi însărcinat? Cum să renunț la toată libertatea pe care o am pentru un enis? Cum să mă obișnuiesc cu încă un suflet în casă care să-mi știe cele mai ascunse gânduri? Cum să mă adaptez contextului unei relații când eu am încă probleme cu mine și cu felul meu de a fi? În plus, din câte am observat atrag bărbați abuzivi. Și eu nu vreau să fiu abuzat, mai bine fără palme și șuturi în und sau replici demne de ultimul frustrat. Mai bine stând degeaba prin casă fără nicio grijă în afară de cea a zilei de mâine. Mai bine mă îmbrac cu ce vreau eu, îmi vopsesc părul în ce culoare vreau eu, pun câte întrebări vreau, fără a fi considerate prostești, mănânc când și cât vreau fără a purta grija kilogramelor în plus, îmi fac mie de mâncare, ies în oraș de unul singur pentru a-mi sărbători reușitele, citesc câte în lună și în stele, ascult ce muzică vreau, mă uit la ce emisiuni vreau fără a fi catalogat drept prost și incult, mă comport cum vreau eu fără a mă îngrijora că fac pe cineva de rușine. Viața de om singur are avantajele ei, orice ar spune unul și altul. În doi e ciudat, cel puțin pentru mine. Vouă vă urez tot binele din lume alături de aleșii și alese voastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.