Mă urc în 2. Am în gând să mă duc până la capăt, apoi să mă întorc cu el în oraș. Autobuzul e plin ochi cu oameni care merg undeva. Unde merg ei eu nu știu. Tac. Am ghiozdanul plin de cărți și sacoșa cu echipamentul sportiv în mână. Mergem o stație, mergem două. Nimeni nu zice nimic.
Trecem de capăt. Eu nu intru în panică. Îmi dau seama că am luat autobuzul greșit. Așa că îmi pun în minte să rețin drumul înapoi. Autobuzul se oprește, oamenii se dau jos. În aer plutește miros de excremente de porc. Îl întreb pe șofer: "Unde suntem?". "Dă-te jos!", îmi zice el și pleacă.
Rămân în plin câmp. Habar n-am unde sunt. Pe deasupra capului meu zboară o cioară. O iau la pas, caut calea ferată. Mi-am stabilit-o ca reper. Ajung la calea ferată, trec de calea ferată, țin drumul drept. Ajung la capătul lui 2, mă urc în autobuz. În douăzeci de minute ajung la liceu. Îmi este cald și mă grăbesc să ajung la oră. Nu spun nimănui ce am pățit: o vizită neașteptată la combinatul de porci din localitate.
Ani mai târziu mă mândresc cu simțul meu de orientare. De al românilor nu mai zic nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.