De obicei dau peste două feluri de oameni. O categorie mi se adresează la per tu, fără a se deranja și o altă categorie mă domnește. Nu știu care categorie e mai enervantă. Când mi se spune doamnă mă gândesc la o femeie căsătorită și-mi stă pe limbă domnișoară, dar parcă nici așa nu vreau să fiu numit. Așa că stau și înghit. Ce să-i faci? N-ai ce să-i faci. Am față de înfrântă a sorții, cred că de aceea am preluat apelativul de doamnă. Ar mai fi și apelativul de lady, dar nu știu ce fel de lady aș fi crescut într-o mahala dintr-un oraș de cuțitari.
Categoria care mi se adresează la persoana a doua singular e formată din oameni care miros slăbiciunea în alții. E genul acela de obraznic care te ia și-ți testează răbdarea și încearcă să te domine din priviri. Îmi imaginez cum dă un autobuz peste ei și mă calmez. Pentru ei bunătatea e o slăbiciune o știu prea bine. În orașele mari e care pe care. Bine că sunt obișnuit cu viața unui oraș rău-famat pentru că încasez loviturile cu grație: față inexpresivă și mulțumesc sec. În unele cazuri nu le răspund deloc. Mârlănia invită la mârlănie.
Am observat că la români e foarte important să fii o doamnă. Nimeni nu știe cum ar trebui să se comporte o doamnă, însă. Circulă acum pe Internet un filmuleț cu titlul Be a Lady They Said, un filmuleț care descrie perfect mesajele care se bat cap în cap pe care le primesc femeile în societate. Nu mi se aplică, eu n-am primit decât mesajele be ladylike și smile de la niște scuze de ființe umane. În rest libertate completă în exprimarea personalității mele. Sunt un norocos, știu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.