Ce am învățat într-un an

La un test de puncte tari mi-a ieșit ca rezultat dragostea de învățătură. Eu nu știu cum vine asta pentru că am urât școala de mic copil. Dacă era după mine aș fi stat acasă, m-aș fi jucat și aș fi continuat să citesc cărți și să mă uit de desene animate. Să presupunem, însă, că rezultatul este unul corect. Așadar, ce am învățat eu în ultimul an? Absolut nimic. Deși am urmat curs de content management, curs de terapie cognitiv-comportamentală, curs de body language, curs de Excel, curs de italiană și germană, curs de multe și cărunte. Probabil nu-mi dau interesul. Probabil nu mi-a ajuns cuțitul la os. Probabil am probleme cu memoria de scurtă și lungă durată datorită bolii. Adevărul este că nu învăț nimic, doar pierd timpul. Și cică e ok să nu te stresezi dacă nu înveți nimic în pandemie. Ok. Ok. 

Am observat că rețin informații legate de subiecte care îmi îmbunătățesc viața. Din terapie am reținut ceva cum ar fi să pui la îndoială gândurile automate prin dovezi pro și contra și să-ți schimbi gândurile negative cu niște gânduri echilibrate și credințele limitative cu niște credințe care să-ți faciliteze dezvoltarea. În ceea ce privește italiana la un test cu alegeri multiple din care am înțeles tot am scos un nivel B1, adică de învățăcel intermediar. Ceea ce-i bine având în vedere câte cursuri de italiană am făcut, vreo cinci-șase. Germana e de domeniul trecutului. Dacă în liceu eram as la germană, acum lucrurile s-au schimbat. Presupun că prin repetiție și un curs intensiv pot ajunge din nou la nivel intermediar. 

Probabil lucrurile pe care le-am învățat nu țin de partea academică, ci mai mult de persoana mea. Am învățat că firea mea deranjează o mulțime de oameni, va continua să o facă și că ar fi cazul să mă împac cu ideea că nu toată lumea mă va place. Am de ales între a-mi construi un personaj pe care să-l joc în fața lumii pentru a nu o jigni cu vulnerabilitatea mea și între a da totul din casă, a fi dispus să înghit multe în schimbul autenticității. Pe mine mă atrage autenticitatea. Paranteză: l-am văzut pe Hugh Jackman zilele acestea pe YouTube și m-a surprins plăcut naturalețea lui de australian de la mama lui. Avem nevoie de mai mulți oameni ca el. 

Am mai învățat că cer prea multe de la mine, scuzați cacofonia, și că orice psiholog m-ar ruga să o las mai moale și să nu mă stresez atât de mult. Unii oameni reușesc în viață, alții nu. Românii sunt obsedați de succes, dar vremurile acestea ne indică că sănătatea fizică și mentală e mai importantă decât succesul. Am învățat că am o mulțime de calități pe care nu le văd eu, ci le văd alții și asta doare într-o mică măsură. Am învățat că unii oameni nu mă vor iubi orice aș face și că ar fi cazul să-i abandonez și să-mi recâștig libertatea emoțională. De exemplu am jucat rolul unui copil cuminte de frică că familia mea mă va abandona dacă voi fi obraznic. Acum înțeleg că familia mea și-a forțat așteptările asupra mea dintr-o nevoie acerbă de control și că nu m-a acceptat pentru ceea ce sunt și nu mă va accepta niciodată. Un om obișnuit cu libertatea deranjează. Eu sunt obișnuit să fac tot ce-mi trece prin minte, dar în cultura în care trăiesc accentul se pune pe a face ceea ce nu vrei pentru a supraviețui. Din nou lupte de gherilă și conflict de caractere. 

În mare am realizat cu ajutorul străinilor, nu a celor apropiați că sunt un om mai bun decât am crezut și că ar fi cazul să nu-mi mai fac probleme. În cele din urmă voi găsi oameni care să mă accepte așa cum sunt și voi duce o viață împlinită alături de ei. Până atunci răbdare, răbdărică, răbdăroi și hai eliberare.