Lucrez de mai mult de un an într-o multinațională. Și am niște colegi beton. Sunt toți unul și unul. Deștepți, frumoși, deschiși la minte. Politicoși și empatici mai puțin. Ceea ce am observat de la început este că sunt prietenoși doar de fațadă. Pe mine mă tot ignoră. Mă gândesc că ar fi fain dacă compania ar asigura câte un buddy fiecărui nou angajat pentru a-i facilita interacțiunile la locul de muncă. În schimb multinaționala te lasă să te descurci singur. Dacă ești taciturn te dau afară deoarece angajatul trebuie să fie culturally fit. Un ahat de regulă care te îndeamnă să-ți expui viața privată la lucru.
Ce fac colegii mei deschiși la minte? Se laudă că nu sunt nebuni și handicapați. Îi înțeleg. La un moment dat și eu ziceam despre mine că nu sunt handicapat. Viața însă m-a lovit sub centură și acum trebuie să cerșesc bani de la stat și un certificat de handicap. Mă rog ca colegii mei să ajungă și ei în situația mea într-o zi. Să vadă cum e să fie făcuți handicapați și nebuni în deplină cunoștință de cauză. Le-ar mai tăia din elan, le-ar arăta lungimea nasului, i-ar pune în temă.
Până când se întâmplă acest lucru eu voi tace și voi înghite deoarece nu vreau să mi-i ridic în cap. Știu că ei cred despre ei că îmi sunt superiori și că au dreptul să mă declare coșul lor de gunoi. Sper numai ca într-o zi să ajungă și ei la coada vacii și să se gândească la mine. Deci politica diversității susținută de firmă este greenwash, niște cuvinte frumoase menite să dea speranțe angajaților de o altă orientare sexuală, cu dizabilități sau de o altă religie. Totul e roz la muncă, numai că pute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.