Mi-a trebuit o veșnicie să realizez că eu nu am prieteni. Adică oameni pe care să mă bazez când intru în bucluc. O viață întreagă am interacționat cu oameni care nu erau compatibili cu mine și din frică de singurătate i-am lăsat să decidă ei dinamica relației noastre. În mare acești oameni nu mă respectau, doar jucau rolul de prieten-demn-de-încredere-mustind-de-invidie-și-nevoia-de-a-mă-călca-în-picioare.
Așa că la maturitate m-am decis să-mi fac rost de niște standarde. Nu mai tolerez anumiți indivizi. Am învățat să fiu mai precaut și să caut oameni care seamănă cu mine, nu oameni care sunt opusul meu. În mare mi-aș dori să am prieteni oameni normali, cu simțul umorului care schimbă vieți folosindu-se de creativitatea lor. Din păcate, oamenii creativi sunt și aroganți și nu lasă pe oricine în bula lor.
Așadar, am renunțat la gândul de a forța relații și am redescoperit viața de unul singur, viață pe care o duceam în școala primară. Am reînceput să citesc, să vizionez comedii, să ies singur în oraș la film sau la teatru sau la restaurant, să-mi fac terapie de unul singur. Dezavantajul este că am început să am gânduri agresive din pricina singurătății. Nimic ieșit din comun. Respingerea socială cauzează agresivitate, nu depinde totul de individ, ci și de societate. Încerc să-mi înving accesele de furie prin scris, fotografiat, desenat, notatul gândurilor într-un jurnal. Avantajul unei astfel de vieți este că nu mai trec prin drame și conflicte prostești.
Per total viața mea actuală se rezumă la nu te știu-tu mă știi, nu ne tragem de șireturi.
Hai eliberare.
P.S. Desenul nu este creat de mine. Nu i-am găsit autorul, din păcate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.