Anost

Mă uit pe Facebook la diverse profiluri și mă uimește cât de anostă este viața românilor. Poze cu pisici, melodii și fotografii din vacanțe de acum șapte ani. Mă izbește evidenta lipsă de succes a acestor oameni. Niște omuleți fără vreau sens al vieții care încearcă să supraviețuiască într-un sistem bonlav. Mă doare faptul că unicul lucru la care aspiră este o călătorie în străinătate o dată pe an sau un telefon nou sau un salariu la sfârșit de lună. Mă gândesc la potențialul lor neexploatat, la diversele vise și speranțe la care au renunțat, la infinitele compromisuri la care s-au pretat pentru a duce viața pe care o duc. E trist să trăiești în România. Aici lucrurile se întâmplă greu, îți trebuie toată răbdarea din lume să ai parte de succes. Aici toți îți bagă bețe în roate când demarezi un proiect. Aici se pierd idei, se ucid destine. Ce-ți rămâne? Un zâmbet amar de se poate și mai rău. Dacă am reuși să ne găsim între noi poate lucrurile ar lua o altă turnură în România. Și dacă ne găsim între noi trebuie să ne punem de acord. Și dacă ne punem de acord poate reușim să schimbăm lucrurile. Mie mi se pare că partea cu pusul de acord e cea mai grea la români. Românii se ceartă pentru a se afla în treabă. Până îți găsești oameni care să gândească la fel ca tine trec ani buni, ani în care ai fi putut face ceva, orice cu viața ta. Și uite așa avem parte de vieți eșuate, de drame existențiale, de ratare ca simbol al întregului popor. Poate asta ne trebuie. Eșec după eșec până când învățăm să fim și învingători. 

Hai eliberare.