Despre proști

La viața mea am întâlnit mulți proști. Caracteristica lor principală era că se credeau deștepți. Nu aveau ceea ce străinii numesc umilitate intelectuală. Nu. Își susțineau sus și tare părerile și puțin le păsa de consecințe. Dar nu pot spune că nu am învățat ceva de la proști. În primul rând să nu ai rușine, să ai tupeu și să sari la gâtul oricui te calcă pe bătături. Apoi, dacă pe tine nu te duce capul, fură de la unul mai deștept decât tine. Fură că oricum deștepții au bun simț și ori nu se vor prinde, ori vor fi prea rușinați să te tragă la răspundere. În plus, dacă invidiezi pe cineva pornește un război cu acel cineva și nu te lăsa până nu îl câștigi. Răzbună-te pe cei care ți-au făcut rău, elimină-ți adversarii, nu tolera opinii diferite de ale tale. Atacă pe nepregătite, termină nervos victima și ține-o tot așa ani buni. Bagă bețe în roate, stârnește panică, bate-ți joc, fă caterincă de treburi serioase, înjunghie pe la spate. Important este să iei tu premiu de șmecher iar inamicul tău pe cel de fraier. Pentru că așa am citit că-i în România: populația e împărțită în șmecheri și fraieri. Când termini de aranjat vieți pui de un grătar. 

Hai eliberare.