Despre servilism, prefăcătorie și alte produse de patiserie după cum zicea proful meu de muzică

Ce am observat la români din anii școlii și în viața de zi cu zi? Că sunt niște pasiv-agresivi frustrați care se tem de conflicte și preferă să te înjunghie pe la spate pentru a-și manifesta invidia. La nivelul anului 2009 într-o organizație de tineret am aflat cum stă treaba cu noua generație. E la fel ca pe vremea comunismului. Îi ai pe cei mari și apoi îi ai pe cei mici care îi pupă în und pe cei mari pentru a lua și ei puțina carne de pe oase care a mai rămas. Toți cu măști participând la un bal mascat macabru, toți încercând să-și construiască rețele care să îi sprijine, toți ahtiați după succes și bani și note bune. Nu-mi amintesc un singur student care să spună unui profesor când nu-și face treaba sau când face glume de ahat că-și ia salariul degeaba și că nu are simțul umorului. Cei mari fac pe conducătorii de oaste, le cer celor mici mai mult ca perfectul, cei mici cu capul plecat execută și se umplu de frustrări. Jocuri ale minții, jocuri de putere, replici cu tâlc, stil de comunicare defensiv, agresiv sau pasiv, nu unul direct. Românii cu tinerii lor cu tot ca vai de ei. Comunismul nu a căzut. Se menține și în ziua de astăzi. Cei de pe vremea aceea și-au lăsat valorile în cei de pe vremea asta. Șmecherismul, abilitatea de a te descurca prin orice mijloace, lipsa unei coloane vertebrale, minciună, falsitate, răutate. Totul pentru a se face oameni mari cu statut. Dacă te ia gura pe dinainte ești atacat mișelește din toate părțile. Am văzut un videoclip pe YouTube cu motive pentru care oamenii nu te plac. Printre ele faptul că spui prea mult adevăr. Să mori tu? Dacă spui adevărul nu-i bine, dacă nu spui adevărul iarăși nu-i bine. Și ce se aude cu respectul față de autoritate? Știi că șeful e praf dar taci și înghiți și nu-i spui în față că-i provocat intelectual. Stai pe Facebook și faci teorii dar cei care ți-au făcut-o ți-au făcut-o și sunt buni scăpați. Aici abuzul este normalizat. Copiii români nu primesc dragoste, nu au drepturi și ajung la rândul lor abuzatori. Nu mai zic că acum preluăm totul de la americani de la networking la leadership și atitudine pozitivă. Suntem niște papagali galanți care nu-și cunosc trecutul și nu au învățat nimic din el. Totul se ascunde sub preș, nu se vorbește despre elefantul din cameră, toți își joacă rolul. Mă bucur că sunt și excepții de la regulă. Sunt și oameni autentici care gândesc independent în țara aceasta. Sunt puțini, dar sunt. Ce să ne zică? Că nu avem inteligență fluidă, că avem probleme pe care le rezolvăm preluând modele din afară fără a ne gândi la impactul cultural? Că suntem falși și răi și ne merităm conducătorii pentru că preferăm proștii cu încredere în ei intelectualilor care preferă să stea și să nu se implice? Și când îmi spune careva că nu am dreptul să mă plâng îmi vine să-l iau la palme. Băi, ești prost? Băi, ești nebun? Cum să nu mă plâng când observ ceea ce observ? Nu aveți nevoie de plângăcioși să vă dea alarma? Atât de orbi sunteți? Și pentru ce să mă implic eu în toată tărășenia? Nu mai bine vă strângeți voi de gât între voi? Că asta ar mai lipsi. Booon. Cam așa stau treburile. Servilism. Prefăcătorie. Joc de rol și de glezne. Toți în toate părțile reuniți sub un und. 

Hai eliberare. 

via Google Images